EVANGHELIA ZILEI


Luca VIII, 26-39


În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu mai sălăşluia, ci în gropi de morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat şi a căzut înaintea Lui şi cu glas tare a grăit: ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu, Celui prea Înalt? Te rog, nu mă chinui! Căci Iisus poruncea duhului necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl apucase, şi-l legau în lanţuri şi în obezi, şi-l păzeau, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de diavol în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: care îţi este numele? Iar el a răspuns: legiune, căci mulţi diavoli intraseră în el. Şi-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Iar acolo era o turmă mare de porci, care păşteau pe munte; şi L-au rugat să le îngăduiască să intre în porci; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind diavolii din om, au intrat în porci, iar turma s-a pornit de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii porcilor, văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Atunci au ieşit locuitorii să vadă ceea ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră diavolii îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos lângă picioarele lui Iisus, şi s-au înfricoşat. Iar cei care văzuseră le-au spus cum s-a mântuit cel îndrăcit. Şi L-a rugat pe El poporul ţinutului Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar Iisus a intrat în corabie şi s-a înapoiat. Dar bărbatul din care ieşiseră diavolii se ruga de El să-l lase lângă Dânsul; Iisus însă i-a dat drumul, zicând: întoarce-te în casa ta şi povesteşte cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi el s-a dus, vestind prin tot oraşul cât bine i-a făcut Iisus.


Săpt. 23
după Rusalii

Sapt.42
din an

Ziua 296
din an

SFINŢII ZILEI


• Sf. Mucenic şi apostol Iacov, fratele Domnului
• Sf. Cuvios Ignatie, Patriarhul Constantinopolului
• Sf. Cuvios Macarie Romanul
• Sf. Cuvios Nichifor, cel ce a aşezat Mănăstirea cea din Harsian
• Sf. Cuvios Petronie
• Sf. Doi tineri, fiind siliţi a alerga peste foc aşternut pe pământ

Citeşte şi ascultă
sinaxarul zilei  AICI

EVANGHELIA ZILEI

Luca VIII, 26-39


În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este dincolo de apă, în faţa Galileii. Când a ieşit pe uscat, l-a întâmpinat un om din oraş care avea diavol şi care de multă vre ... Citeşte mai mult »

APOSTOLUL ZILEI

Efeseni II, 4-10


Fraţilor, Dumnezeu bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteţi mântuiţi! Şi împr ... Citeşte mai mult »

ŞTIRI


În biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti se află şi părticele din moaştele Sf. Ioan Gură de Aur (sau Zlătarul) (13 noiembrie şi 30 ianuarie), Sf. Haralambie (10 februarie) şi Sf. Grigorie Teologul (25 ianuarie şi 30 ianuarie). Acestea au fost aşezate cu mare cinste şi închinare, într-o nouă raclă, în data de 20 iulie 2013.



8 decembrie 2016, ora 10:00, Lanciano, Italia: "Colindul Sfânt şi Bun". Evenimentul va avea loc în "Chiesa del Purgatorio" - Biserica mare din Lanciano. Program: concert de colinde susţinut de corurile parohiilor din regiunea Abruzzo, cuvânt de folos ţinut de către pr. protopop Laurenţiu Costache şi împărţirea darurilor de către gazde tuturor participanţilor.



19 noiembrie 2016: oficierea Utreniei, a Sf. Liturghii şi a Parastasului Eroilor, apoi plecarea spre Mausoleul de la Mărăşeşti, unde au avut loc slujba de comemorare şi depuneri de coroane de flori. A participat corul bisericii noastre.



22-28 octombrie 2016: moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan aduse din Grecia la Bucureşti, spre închinare, cu ocazia pelerinajului la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.



Din 14 octombrie 2016, expusă spre închinare, se află şi o copie fidelă după icoana Maicii Domnului de la Poceaev, Ucraina.



Tot aici se află şi icoana Sf. Ioan Botezătorul care a aparţinut Mareşalului Ioan Antonescu şi care a fost purtată în fruntea oştirii Române la trecerea Prutului, până la Odessa.



13 octombrie 2016 - minune a Sfintei Parascheva: descoperirea după 72 de ani, exact în ziua pomenirii sale, a mormântului unei mari prințese a românilor: Alexandrina Cantacuzino (1878-1944



30 septembrie 2016, în biserica Sfântul Ştefan - Călăraşi - Bucureşti - eveniment emoţionant: slujba Sfântului Maslu, oficiată de către preotul paroh Constantin Cârlan-Ungureanu alături de proaspătul diacon Adrian Georgescu, pentru care a fost prima sa slujbă la biserica de la care a plecat.



10 mai 2015, Termoli, Italia - moment istoric: slujba arhierească românească la moaştele Sf. Ap. Timotei (ucenicul Sf. Ap. Pavel), cu participarea Preasfinţitului Părinte Siluan - Episcop ortodox al Italiei şi Preasfinţitului Părinte Timotei - Episcop ortodox al Portugaliei şi Spaniei.



2018 - Anul omagial al unității de credință şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.



DATA SF. PAŞTI


Anul


LINKURI UTILE


CURS VALUTAR


EUR:4.6671
USD:4.0557

METEO


12 ° C

senin



vizitatori